Proiecte mediu

Anunţ de participare pentru concursul de proiecte organizat în cadrul " Program anual de finanţare nerambursabilă al activităţilor de protecţia mediului din Municipiul Odorheiu Secuiesc  pe anul 2025"

 

1. Autoritatea contractantă: Municipiul Odorheiu-Secuiesc, Piaţa Varoshaza nr. 5, Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, telefon 0266-218145, fax 0266-218032, email: office@udvarhely.ro.

2. Solicitanți pot fi: persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii ori fundaţii constituite conform legii – sau culte religioase recunoscute conform legii și a căror activitate principală este organizarea acțivităților pentru categorii de protecția mediului.

3. Reglementări legale: Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv HCL nr. 77/2025.

4.  Se acordă finanţare nerambursabilă pentru:

  • atingerea țintelor privind reciclarea, devierea de la depozitare și creșterea calității serviciului de salubrizare,
  • protecția cursurilor de apă,
  • promovarea și conservarea biodiversității,
  • promovarea protecției mediului și a activităților voluntare,
  • promovarea transportului şi a mobilităţii durabile,
  • promovarea măsurilor de eficiență energetică și a surselor de energie regenerabilă,
  • educaţia copiilor în ceea ce priveşte protecţia mediului.

5 Suma aprobată pe anul 2025: 20.000 lei.

6. Durata programului: anul 2025.

7. Locul si data limită de depunere a propunerilor de proiecte: propunerile de proiecte pot fi trimise online pe platforma https://udvarhely.ro/online-palyazati-felulet, depuse la registratură,  sau trimise prin poştă/telefax la adresa Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc, Piaţa Városháza nr. 5, telefon 0266-218145, fax 0266-218032.

 Data limită pentru depunere : 5 mai 2025, ora 16:00.

8. Solicitarea finanțării nerambursabile: Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile constând din Ghidul Solicitantului şi anexele se pot procura de pe site-ul Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc, www.udvarhely.ro

 Persoana de contact: Biró Ágnes, adresa de e-mail: helyipalyazatok@udvarhely.ro